„Faptul că nu am un contracandidat este un semnal al unității fotbalului românesc” – ne luminează Răzvan Burleanu. O asemenea gogomănie nu poate fi evaluată în termeni firești, cunoscuți. Nu ai cum să cuantifici așa ceva. Ai nevoie de repere care țin de o altă lume, a lor, inaccesibilă decenței.
Poți, doar, să-ți eliberezi mintea cu întrebări: ”El chiar crede ce spune? Dacă da, e grav. Dacă nu, e iarăși grav.” Și mai poți să realizezi că nimic bun și solid nu se poate construi când în capul s(t)atului stă o astfel de gândire.
Istoria se repetă. Pentru că se uită. Pentru că stă în firea omului, pare-se, să uite, să caute doar ce e convenabil minții pentru acum, pentru clipa de față.
Acest Ion Iliescu de nișă se bucură de liniștea pe care a instaurat-o în 8 ani de mandat. N-a fost ușor. Au fost lupte grele, s-au plantat panseluțe prin toată țara, nu numai la Universitate.
A promis maximum două mandate, să nu mai avem parte de dictaturi prelungite ca a lui Mircea Sandu. Candidează acum pentru al treilea și, dacă lumea va dori, e dispus, în marea-i mărinimie, să se sacrifice și pentru al patrulea. Iliescu a promis că FSN nu participă în alegerile din mai ‘90. A participat, iar Iliescu a avut două mandate și jumătate de președinte.
A promis integritate. Da, probabil că nu se mai vine cu sacoșa. Vremurile s-au schimbat. De fapt, nu vremurile. Metodele. Acum prinzi un loc în federație dacă îți demonstrezi calitatea de „yesman”, dacă ai vreo rudă bine înfiptă politic și dacă te înhami la directivele și indicațiile partidului federal. Aoleu, am zis că s-au schimbat metodele?
Păi, vouă, celor care ați mai prins ceva și din vremea cealaltă, nu vă sună cunoscut?
În rest, convocările la loturile de juniori nu se mai fac cu cârnați și pălincă, deși nici aici nu aș băga mâna-n foc, măcar la anumite niveluri. Pe lângă băieții valoroși care vor duce greul necalificărilor apar ca din senin și ”rezerviștii”, băieții de primari, de președinți de consilii județene, de sponsori locali cu influență. Mândri, nevoie mare, că odrasla e la lot.
„Noi nu ne dorim performanță? Dacă ne calificam, ar fi însemnat că avem un președinte perfect?” – ne întreabă Răzvan Burleanu. Nu, nu aveam un președinte perfect, vezi cazul Mircea Sandu, nu asta e miza, Răzvan, miza e să ne hrănim iubirea pentru fotbal și pentru echipa națională cu noi bucurii. În plus, nu cumva ai promis și calificări atunci, demult, cu 8 ani în urmă?
„Când stai pe margine ai impresia că trebuie luate măsuri radicale. Când ești înăuntrul fenomenului îți dai seama că trebuie să ții cont de mai multe aspecte, să-i înțelegi pe ceilalți, să-i ajuți.” Corect. Câtă înțelepciune! Doar că și tu, Răzvane, ai fost tot pe margine. Și ascensiunea spre locul unde ești acum ai început-o fix la fel, promițând măsuri radicale, distrugând, măcar din vorbe la început, din fapte apoi, tot ce reprezenta atunci establishment, ”greaua moștenire” de la Nașu’. Doar pentru a pune la punct noul establishment.
Am trăit vremuri când sacrificiile nici măcar nu erau recunoscute. Dar erau cerute în numele unei utopii. Făceam frigul și foamea ca să ajungem într-o zi pe cele mai înalte culmi ale civilizației și progresului, spre comunism în zbor, să edificăm societatea socialistă multilateral-dezvoltată. ”Poate fi greu, dar cât de bine va fi când vom ajunge acolo!” – cam ăsta era mesajul. Numai mie mi se pare că seamănă cu ce ne spune Răzvan Burleanu?
„Nu se poate de pe o zi pe alta” – spune președintele după 8 ani de mandat. O voce timidă din partea plebei îndrăznește necuviincios: ”Și când vom ajunge acolo? În 5, în 10, în 20 de ani?” Fără activiștii de la Congres care l-au pus la punct pe Constantin Pîrvulescu imediat ce a ridicat puțin glasul în numele luptei proletare, Burleanu a rezolvat personal situația, acuzând vocea imprudentă de delict de ironie.
Răzvan Burleanu nu este o excepție. L-am întâlnit deja prin multe alte locuri. După ani în care ne-am opintit prin jungla capitalistă tot cu ”ăia vechi”, după scrâșnete din dinți că nu mai scăpăm de ”dinozauri”, după vise că, oricum, trebuie să apară cândva tinerii cu mintea eliberată de închistările comuniste, tinerii cu adevărat liberi, competenți și profesioniști, cei care să preia hățurile și să scoată țara la lumină… Au apărut, i-am văzut. Prim-miniștri, miniștri, deputați, senatori, primari, secretari de stat, șefi de agenții, mari manageri. Nu toți, ar fi un cataclism. Dar destui cât să constatăm că șirul generațiilor de sacrificiu nu se va rupe prea curând.
Fotbalul este strâns unit în jurul președintelui „Ca Și”. Atâtea studii de risk management au afectat timpul alocat vorbirii corecte a limbii române. Nu-i vorbă, cu toții mai greșim. Dar ar fi de apreciat bunăvoința de a învăța din greșeli. De a te înconjura de oameni deștepți. Care să-ți dea la momentul potrivit un sfat bun.
Mi-aș permite eu unul, cu scuze pentru îndrăzneala lipsită de orice ironie.
Răzvane, intră pe YouTube și caută așa: ”Taxi Ca Și”. Sigur, nu ne vom califica doar dacă elimini ”Ca Și”-urile din discurs. Nu vei crește în ochii votanților, aș!, asta-i problema fotbalului românesc? Nici măcar în ochii colaboratorilor apropiați care se mai pricep cât de cât și care n-au îndrăznit o dojană prietenească, la o cafea. Dar poate că vei arăta unora, puțini, că poți progresa.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER